Azi a ieșit din curte, spre școală, în pantaloni scurți și geacă de iarnă. Arăta ca o bilă verzuie pe două bețe.
Altă dată m-aș fi enervat. Cu siguranță n-ar fi părăsit curtea îmbrăcat așa.
Dar ce s-a întâmplat diferit azi?
Codurile. Repetate zilnic, încep să înlocuiască reacțiile de pe pilot automat care aveau minunatul dar de a ne strica relația. Și pentru ce? Abia acum îmi vine să râd. Altă dată aș fi pufnit cu indignare.
Short-long story, ca să înțelegi contextul și care-i schepsisul cu codurile.
Acu aproape un an am aflat prima dată de codurile cu care SimSim făcea turneu prin țară și cu care s-a oprit și la Iași. De-atunci și până acum am mers la cursuri, am trimis copil în tabără, am făcut și eu voluntariat la una, am început să duc codurile în școlile unde aveam proiecte și am povestit despre trebușoara asta, pe cât de simplă, pe atât de deep-brain-changing.
Ce părinte bun am devenit eu de-o vreme! Ei, fleoșc! Muncesc la capul meu în fiecare zi. Greșesc și-mi zăpăcesc relația cu copiii mei periodic. Dar mai rar. Acu știu să repar. Și, uneori, mă felicit pentru că reușesc să fiu din ce în ce mai echilibrată.
Ei bine, azi am folosit 2 coduri:
Interesant punct de vedere și orice problemă are cel puțin 4 soluții.
Ieri a fost luni, 5 octombrie, ziua Educației, când educația se face acasă. 3 zile libere. 3 perechi de pantaloni murdari, dar nespălați pentru că… nu au coborât din camera puștiului de ceva vreme. Hanoracul? La școală. Și celălalt? Tot acolo. Ei bine, a ajuns către urechile mele un Mami, nu mai am pantaloni.
Eu, aproape gata să zic Imediat scot mașina de cusut și-ți croiesc o pereche din sacul de rafie cu care duce tati sticlele la reciclat. Dar nu zic. Aștept.
Peste câteva momente: Gata, am rezolvat!
Aha!
Și coboară în 5 minute… în pantaloni scurți. Afară – vreo 9 grade, dar nu-i nimic, erau șanse mari pentru o zi călduroasă. Apoi nu zice nimic și-și ia geaca verde de toamnă târzie – iarnă călâie, își pune ghiozdanul și Hai!
Să lămurim un aspect: acest copil nu iese din curte dacă n-are șosete asortate cu tricoul și freza făcută.
La poartă, când plecăm noi, ne întâlnim inevitabil cu gașca de mame și copii – că la noi e și stație pentru autobuzul de școală. A defilat prin fața lor cu nonșalanță, pe când săptămâna trecută mi-a spus că se simte jenat că se uită toți copiii la el de parcă ar fi la evaluarea națională. Na schimbare de atitudine!
Dacă mi-a venit să comentez la toată treaba asta?
Hm!
Placa veche ar fi sunat astfel:
Pe bune? Ce-i cu pantalonii scurți pe vremea asta? Vezi – dacă nu-ți faci ordine în cameră, ciuciu haine curate! Și ai să-mi dai 100 lei: 2 hanorace uitate la școală x 50 lei (e taxa stabilită pentru lucruri uitate aiurea. Mi-am plătit-o și eu o dată).
Placa nouă a fost fără nimic din astea. N-a fost. N-am spus absolut nimic. Ca să ce? Să nu mă facă de rușine? Să nu-l ia frigul?
Soluția lui era diferită de ce aș fi ales eu. Interesant punct de vedere, mi-am zis. Și găsise repede o variantă cu ce avea la îndemână. Și-o fi spus codurile sau pur și simplu le-a aplicat?
Am plecat de-acasă cu voie bună, relația în regulă și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea noastră de azi dimineață.
Despre coduri și care-i treaba cu ele, vă zic acușica, mai peste câteva postări. Până una-alta, Simona are un program tare fain pentru părinți și copii despre care poți afla mai multe de-aici.
