Totul a plecat de la faptul că am vărsat cafea pe o foaie pe care voiam sa printez ceva.
Evident, nu mi-a venit bine, dar am dat foaia deoparte, mi-am facut de treaba cu o foaie curata si, ce să vezi? Foaia s-a uscat pentru că mi-a fost lene să o arunc imediat. Ba chiar pata arăta foarte interesantă, mai ales că se și lungise într-o parte, când am mutat-o. Am conturat pata cu un liner și efectul a fost plăcut și surprinzător. Parcă eram Daguerre care descoperea fotografia permanentă.
M-am mai jucat pe vreo 2-3 foi cu cafea până când, tot crezându-mă genială, mi-am zis: ia să fac eu un atelier!.
I-am găsit și nume portrivit – atelier de stropșeală – ha! – cine a mai auzit de așa ceva?
Ne-am strâns într-o seară 8 persoane, ne-am adus fiecare cina, am strâns câteva sticle cu vin roșu, am făcut o cafea și ne-am apucat de treabă. Ce ne-a ieșit ne-a uimit și pe noi:
