Jurnalul CREATIV – cel mai colorat si vesel dintre jurnale!

Colaje, desene, poze, scris aiurit si pagini decupate

by Yacaşa
0 comments

De aici a început totul!

Primele ateliere de jurnăleală le-am dedicat unor pagini în care am pus de toate. Precum într-o mare tocăniță cu creativitate, s-au adunat, pe rând, poze decupate, fâșii din foi cu un modele, foi vechi, desene, culori, texte scrise fără cenzură și creativitate lăsată în voia ei.

Provocări?

Oh, da! Și din partea copiilor, și de la adulți. Simt nevoia să le povestesc un pic.

Copiii, inițial, erau megasupravegheați și îndrumați de părinți: pune aia acolo, vezi să iasă frumos, nu e bun așa, și din astea. Până când am desprins părinții și le-am dat, separat, treabă cu jurnalul LOR. De odată am avut de-a face cu un grup de părinți speriați. Pe de o parte se întrebau dacă se vor descurca copiii fără ei?. Iar pe de cealaltă parte, nu știau ce să facă, de ce să se apuce. Era mult mai ușor să le zică celor mici ce și cum! S-au pomenit că trebuie să facă ceva, orice, doar ei cu ei. Minute de șoc și groază!

De fapt, tot ce am descris mai sus se întâmplă tuturor părinților. Și eu am trecut prin asta. De mai multe ori.

Până la final, toată lumea și-a descătușat baierele creativității, a libertății de exprimare și a bucuriei.

Acestea au fost cele mai dificil de încheiat ateliere. Pentru că aproape o oră le-a luat tuturor să devină confortabili cu provocarea. Ei cu ei și între ei (pentru că au avut de împărțit unelte și materiale). Apoi, din una în alta, deja ideile curgeau râuri-râuri și tot ceea ce făcuseră în prima oră, fusese doar încălzirea. Știi cum pleci de la un asemenea atelier? Full charged! Cred că și dacă ai de făcut un simplu sandwisch în următoarele ore, este aproape sigur că vei pregăti ceva ce n-a văzut nici McDonalds-ul în viața lui.


Ceea ce nu am povestit încă este că această formă de journaling este folosită la terapia prin artă, la crearea mood-boardurilor, la setarea de obiective și în terapia emoțională.

Are toate atuurile pentru a accesa intuiția, emoțiile adânci, dorințele ascunze sau neglijate și de a dezlănțui cel mai fain dar pe care l-am primit de la univers, și anume, CREATIVITATEA.
Iată de ce tot insist eu cu agendele mele neliniate, nedatate: pentru că este un prilej de a experimenta aproape toate formele de a ține un jurnal, inslusiv unul creativ.

You may also like

Leave a Comment