Am promis că revin, așa că voi scrie pe scurt, cât de vitează nu am reușit sa fiu!
Trebuia să încep în Joia Mare, dar bine că mi-au ieșit analizele prost. Așa că joi și vineri am băgat doar Fier pe venă, că altceva nu s-a permis. Paștele a venit și s-a petrecut, starea mea generală (fizică) nu a fost din cele mai grozave și, iată-mă-s în sfânta zi de Marți, 10 aprilie, cu mult tupeu, în sala de internări de zi, cu analizele mai bune, gata de noua experiență!
4 ore și jumate am stat pe același scaun, cu acul în venă și încă 7 sau 8 fețe deloc zâmbitoare în jur. Dar eu, vitează, cum mă știi! Mă uitam la bidoanele cu chimicale de pe stativ și credeam că am cucerit culmea răbdării! Cum picurau dragele de ele, câte o picătură odată la 2 secunde…
Operațiunea a decurs bine, fără alte reacții, am mai stat de control încă jumate de oră pe acolo și am plecat de la IRO cu tramvaiul, spre atelier. M-am premiat și cu o cafea de la niște băieți simpatici din stație – din cauza cărora am pierdut un autobuz. Dar fără regrete, băieții și-au făcut treaba cu grație! Tramvaiele – știi cum sunt: pline de surprize! N-am știut până alaltăieri cum arată un cap plin cu lindini și păduchi. S-a așezat, în vârful unui corp purtător, în fața mea. De-acum însă, știu!!
Mai pe seară îmi cumpăr semințe de zarzavat și flori, mănuși de grădinărit. Plantez, ud și mă bucur de căldură până noaptea. Cu o ușoară senzație de amorțeală în mâini și fălci. Ha, ha! de tot râsul – asta să fie chimioterapia? Oare lumea asta chiar are o plăcere să se plângă degeaba?
Noaptea trece mai mult trează decât dormită. A doua zi încep cu pastiluțele roz pe care trebuie să le iau două săptămâni. Două dimineața, două seara. Mi s-a spus să iau prima dată una, de acomodare. Plec la atelier și începe dansul norilor, de pe la 10. Stare de oboseală, amețeală, dureri pe unde nu te aștepți și stare de vomă. Pe la 12 capitulez și plec acasă. Pe la 1 pm începe un dans al norilor pe ritm de polka (de căutat La tiritera – Polka). Apoi, în vreo 2 ore am dat-o în Firestarter (The Prodigy). Pe la șapte deja epuizasem tot albumul The Prodigy și am accesat o altă dimensiune, cu mult mai multă compasiune și înțelegere pentru cei care trec prin chinurile chimioterapiei. Pentru o acuitate mai bună a stării îți recomand să asculți o altfel de piesă a Tinei Turner – se cheamă Mantra of Love….(Meditation).
Mai trece o noapte… să-i zicem interesantă și iată-mă de dimineață cu marea îndoială că voi putea face vreo mișcare din pat fără scripeți și alte proptele. E AZI. Am noroc de prieteni buni, așa că am făcut o ședință Bowen la domiciliu și am reușit să-mi potolesc, încet dar sigur, starea de vomă. Mi-e foame, dar cu precauție. Mi-e a pleca, dar încă îmi vine să mă țin de pereți. Este azi, ora 3 pm…
Promit că mâine voi fi în versiunea mea superioară, așa că ce bine că totul, absolut, reprezintă etape trecătoare!
