Între timp am venit acasă, febră, antibiotic, pastile, analize, iar febră, iar eco, iar analize, iar IRO. Petrecere copil, serbare copil, atelier, plăți salarii și facturi, cursuri, un interviu, ridicat mașină parcată aiurea, febra din nou.
E pur si muove, vorba lui Galilei (a vrut să spună că totuși se mișcă).
Joia asta, așa Mare cum e ea, încep chimioterapia. Ținem aproape.
Îmi propusesem să scriu despre rețete miraculoase, sfaturi ultra-prețioase, experți mioritici care au vindecat cancerul în între trei ore și trei luni. Ba chiar și de la distanță. Depinde de cât de credul ești sau cât dai. Și alte câte și mai câte am încercat eu, de-o să vă tolăniți pe jos de râs, că de plâns n-aveți cum.
Dar o las pentru un alt capitol, pentru că acum am să-ți povestesc despre alte două chestii, că tot e post și suferință peste tot.
Chestia 1 are titlu: Am să mi-o pun cu suveranitate! Povestea pe tapet.
Ca să dezleg misterul suveranității la care mă refer, intru pe-o zonă abisală a sufletului. Iar ruleta se oprește laaaa… poziția de Victimă patentată.
Victima (bolnavă sau nu), se plânge tot timpul, de orice, chiar și de locul unde la anul, pe vremea asta, s-ar putea să apară o groapă. Vai, săraca, da ce-a mai pățit! Iar vina întotdeauna este a altcuiva: Iohanis, Busu, mustața lui Dragnea. Șeful, părinții, colegii, jumătatea (stricată a relației tale, evident), copiii, profii, portarul surd.
Victima este furioasă, deznădăjduită până la violență și cere atenție, iubire, compasiune, favoruri, iertare, recunoaștere. Și altele (este și cere).
Victima caută cu disperare un Salvator. Salvatorul este bunul samarinean care îi ajută pe toți, fără discriminare! Să te ferească dumnezeu dacă nu te lași ajutat, ca ați rupt prietenia! Este blindat cu sfaturi și se pricepe să fie Specialist și asistent personal al vieții tale.
Când programul din ADN-ul Victimei e setat mai mult spre suferință, aceasta caută un Tiran! Tiranul…. cum să zic… e cel care cică e bun de Șef care strunește turma! Are-o forță-n el, de zici că merge cu neuronul la sală! Indubitabil are dreptate, este arogant și atoatecunoscător. Și încă o listă lungă!
Noi suntem programați să fim de toate, pe rând. Ia uite:
Dorele, firar (sau fir-ar?), iar ai lăsat apa deschisă! Că doar ți-am spus de atâtea ori s-o închizi! Prostule!!! (Tiranul)
Uite, mi-ai făcut de lucru! Cine mai termină acum nivelul 107 la Candy Crash? Muncesc ca o sclavă toată ziua, asta fac! (Victima).
Hai, lasă, nu mă mai ajuta, că oricum nu te pricepi, lasă că strâng eu, du-te în camera ta. (Salvator).
Care-i bună de aici? Niciuna. Mai este o poziție, denumită SUVERAN. Adică e deasupra. Uite o caracterizare:
- un Suveran ajută. Dar nu-ți va da pește, ci te va ajuta să pescuiești!
- nu dă niciodată vina pe altcineva. Își asuma. Este responsabil.
- își urmărește visul. Dar niciodată, NICIODATĂ, drumul către vis nu presupune a sacrifica pe alții!
- simte Compasiune, NU Milă.
- știe să spună Nu, rămânând liniștit.
- nu-i este frică de faptul că va fi judecat.
- nu este manipulabil.
- oferă din ceea ce are din abundență și nu așteaptă să i se returneze.
- știe să ceară ajutor!
Când sunt Victimă, atrag invariabil Salvatori sau Tirani în viața mea. Când sunt Salvator, atrag Victime și Tirani. Tiranii vor veni întotdeauna ghidați de mirosul fin, pe care îl emană victima sau salvatorul.
Faptul că mi-am atras o grămadă de oameni care să-mi plângă de milă și să mă copleșească cu sfaturi nesolicitate – de bună seamă că îmi dovedește că am jucat ca un Maestru rolul de Victimă. Faptul că mi s-au cerut sfaturi și eu le-am dat pe nerăsuflate dovedește că am jucat cu talent rolul de Salvator pentru Victimele atrase. Faptul că am dat vina cu nerușinare și cu multă furie pe o grămadă de oameni și situații din viața mea pentru a-mi găsi țapii ispășitori pentru cancerul meu, asta da, îmi dovedește că știu cum e să fii un Tiran veritabil. Da, le-am jucat pe toate! Le-am jucat până mi-am uitat adevărata valoare, am uitat cât de grozavă sunt eu fără a fi nevoie să joc roluri…
Acum… cum te raportezi la acest articol – din ce poziție? Îți mai dă mâna să-ți fie milă sau să-mi trimiți sfaturi pe care nu ți le-am cerut niciodată?
De la început mi-am propus să ofer și o altă viziune asupra persoanelor care trec prin situații altfel.
Canceroșii nu sunt condamnați la moarte! Modul în care trec prin asta este o alegere. Modul în care își trăiesc însăși viața, este o mare alegere. Modul în care aleg să moară este și asta o alegere. Că nu mai am cum să trăiesc după cum o da Domnu. Dumnezeu dă ceea ce cerem. Nu e nici Tiranul cu răbojul, nici Salvatorul cu listuța care ține cont cât ai dat la biserică, la cutia milei și mătăniile. Este un Suveran care ne-a lăsat să ne alegem singuri modul prin care ne-o trăim!
Am ajuns la chestia 2, cu titlul: Quo Vadis? (înseamnă Încotro?)
Spre ce? Ce-i face pe unii oameni să debordeze de vivacitate, sănătate și avere și pe alții să miroase a lamentare, sărăcie, boală și inevitabil, a moarte? Ce m-a făcut pe mine să mă faultez atât de zdravăn?
Este… visul. Este scopul vieții. Și nu mă refer doar la un apartament, o mașină, nevastă / soț și copii. Suntem nefericiți pentru că avem setarea unor obiective pentru care trebuie să muncim din greu, cu prețul sănătății și chiar al vieții, până la moarte! Tot ceea ce facem și dobândim aici mâine poate fi pierdut (un banal incendiu, că e ușor de imaginat). Visul e altceva… oare ce-o fi?
Nu-i așa că, atunci când tăiem moțul copilului, la un an (oare de ce trebuie chiar să-l tăiem, de parcă a îndrăznit să-i crească prea mult?), îi punem într-o tavă chei, seringi, bani, ruj, roluri, avuții, îl menim să crească pentru a ajunge la ele. Oare de ce nu ne-am gândi să-i menim experiența Iubirii, a Creativității, a Încrederii, a Bunătății, Înțelepciunii și a altor câte mai pot fi spuse?
Da, și eu am o firmă, am angajați, relații, diplome, casă, soț, copii, rate. Mă ajută ceea ce am construit să-mi ating visul? Cum? Răspunsul este doar pentru urechile mele…
M-am întins cam mult de data asta, așa că am să folosesc un ultim punct acum. Mulțumesc!
