– Când pot să vin în vizită?
– Nu vii în nici o vizită, mulțumesc! Știi cum arată un om care a trecut printr-o operație? Este palid (mai rău decât nemachiat într-o dimineață proastă și mofluză), abia se mișcă, nu este chiar 100% conștient, mai ales dacă e a doua sau a treia zi după, miroase a transpirație, îi pute gura, e pătat cu sânge. E plin de branule prin care trec cel puțin două feluri de lichide, are sonde prin care îi vezi urina și sângele care se scurge din operație. Și, după anestezie, vomită continuu vreo 2 zile. Să mai spun?
Și tu vii cu flori, banane și iaurt (am uitat să spun că nu are voie să mănânce vreo 5 zile), parfumat, fără dureri, cu texte de genul fii tare, o să fie bine, știu că ești puternică, bla, bla, bla. Eventual și cu o față plină de milă și înțelegere. Habar-n-ai că bolnavul nu are timp de planificări și cincinale, el trăiește acum 100% în prezent și doar luptă! Așa că, hai sictir! (e alegerea ta dacă o iei personal).
Știu că ai cele mai bune intenții. Și eu m-am supărat când cineva mi-a spus că nu vrea să vin în vizită. Atunci nu am înțeles. Știu că nici tu nu ai de unde să știi și că ai cele mai bune intenții. Dar acum nu mai ai nici o scuză, pentru că-ți spun eu.
Și nici timp să-ți răspundă politicos la mesaje nu are. Sau nu poate, n-are stare, n-are chef. Că îl doare oricum ar încerca să stea. Și că oricum toată lumea îi spune că o să fie bine și că trebuie să aibă răbdare și că o să treacă. PE BUNE?????
Deci, dragii mei pe care v-am refuzat și cărora le-am mulțumit pentru bunele intenții, vă rog să înțelegeți care e adevăratul motiv. Vă iubesc foarte mult, dar mai acuși, că acum am treabă cu mine. Bun? Mulțumesc!
Recapitulez: ianuarie – primul diagnostic de cancer la colon, urmează analize, RMN-uri, computer tomografe, PetCT-ul (o examinare de mare acuratețe), analize, căderi de moral, ridicări de moral, scrieri, dezvăluiri și ce mai urmează.
Se înțelege deci că am făcut-o: a treia operație, dar prima din seria Cum am petrecut de cancerul ăsta. A treia după două cezariene. La ficat, cu extracție de bucăți din el. Cu incizie în formă de L – în total vreo 35-40 de cm, de nu știu cum o să mă mai prezint eu la castingul de pe litoral anul ăsta. Miercuri, pe 14 martie, s-a petrecut operația, de dimineață, pe la fără un sfert, cum spune domnul Profesor care m-a operat. Luni dimineață m-au sunat de la IRO (Institutul Regional de Oncologie Iași). Marți dimineață am spus good by la lume, miercuri de-abia așteptam, joi nu există în calendarul meu, vineri există greu. Sâmbătă așa-și-așa, duminică a fost ok, azi deja sunt la tastatură.
Cititorule drag, chiar în acest moment mă doare, am atârnată o pungă de dren și un cablu cu o soluție de arginină. Dar mă simt tare bine, eu cu mine! Mă simt bine că scriu și că, în final, m-am apucat să fac ceva.
Am să povestesc ce-am mai făcut până la operație și ce-o să mai fac de-acum înainte, dar când o să mă mut, de pe patul de spital, altundeva.
Inserție băgăcioasă, de final de capitol: am încheiat capitolul povestind cum, cu doar o săptămână în urmă, eram la o petrecere cu gașca mea de mamprenoare. Mă gândeam, la momentul scrierii: cum ți-e viața asta, domle, azi la bal, mâine la spital! Azi ești pe val, mâine poate nu mai ești deloc…
Mi-e greu să renunț la tot textul, așa că păstrez partea asta, fără nume:
Acum vreau să închei aducând multe mulțumiri unei echipe medicale de excepție: medici și rezidenți care mi-s tare dragi și sunt atât de grozavi. Doamnelor asistente, infirmiere… în fine – tot personalul de la IRO – Institutul Regional de Oncologie Iași a fost cu mult peste așteptările mele, cu mult peste ceea ce știu eu că se întâmplă prin alte instituții medicale din Iași. Mă înclin cu mult respect și mai ales cu o mare încredere că putem concura cu centre medicale de renume mondial – deci se poate și în România!!
Am avut eu grijă ca lumea de pe-acolo să afle că am scris frumos despre ei pentru că, așa cum e firesc, mulțumirile, aprecierile și recunoștința fac bine. De obicei scriem review-uri atunci când vrem să ne plângem. Uităm cu stângăcie și adesea, să mulțumim, să fim recunoscători. Ar fi o idee bună să spunem mai des Mulțumesc, Îmi cer scuze, Îmi pare rău, Te rog frumos și Te iubesc.
