– V-am programat pentru data de 22 la CT (computertomogramă) si 25 la RMN (rezonanță magnetică nucleară). Vedem după astea ce avem de făcut, dacă începem radioterapia sau dacă e nevoie și de chimio. Mă sunați dacă apare ceva neprevăzut între timp, da?

Radioterapie? Chimioterapie? O-mai-gad! 

Ca să îți dai seama de ce nu am mai povestit despre tușee rectale, bleah!!, zile nemâncate pentru că… Fortrans și curățare colon și alte dureri românești.

În fine, eu tot în șoc.

Fac și una, și alta, aștept magicele trei zile până la rezultat și….

– Doamne, sunteți atât de tânără…

Am simțit că mă prăbușeam. Ce dracu era așa de grav? Am un cancer la colon, nu pe creier!

– Am descoperit și niște formațiuni suspicioase la ficat, probabil sunt maligne, din ce se vede pe CT. Și niște ganglioni modificați nu-mai-știu-pe-unde. Nu putem începe tratamentul pentru colon, va trebui să faceți un nou RMN pentru abdomenul superior. Și să depuneți de urgentă dosarul pentru PET/CT*. Cel mai devreme pe 7 februarie RMN-ul și PET/CT-ul, pe 19 februarie primiți răspunsul de la comisie după care, mai vedem.

M-a bușit plânsul instant, pentru prima dată de când am aflat că am cancer. De fapt, mai plânsesem o dată cu o zi înainte când un prietenul-doctor-oncolog care se pricepe la deslușit tainele rezultatelor, mi-a tradus prin telefon că ar fi ceva și la ficat. Dar nu m-a speriat așa de tare sau… n-am conștientizat. Nu știu pentru ce plângeam – că mi-era frică de boală, de suferință, de concept, de moarte. Clar, de frică plângeam.

Țineam în mână un document de spitalizare cu numele meu pe ea:

FIȘA MEDICALĂ A BOLNAVULUI DE CANCER.

Cool, așa-i?

Am plecat rapid cu actele ca să le depun la Casa de Sănătate, pentru PET/CT. Și m-am cenzurat din nou, de-am putut să vorbesc calmă cu soțul meu, cu oamenii, în general.

Am hotărât să mă vad cu Dana. Dana a fost în cea perioadă ghidul meu spiritual. Cu Dana am început să descopăr chestii despre mine, despre viată, despre moarte – daaa, am să o povestesc și pe asta!

Cam până aici am decis să povestesc ceea ce s-a întâmplat de când am aflat. Urmează despicarea firului în patru.

De ce-am făcut eu cancer? De ce fac oamenii cancer?

Dacă te uiți în curtea medicinei holistice, a celei germanice și în ce a mai scris Jacques Martel, se spune că bolile reprezintă somatizarea, materializarea, în corp, a gândurilor nocive acumulate. 

Colonul digeră, elimină ceea ce nu mai este de folos corpului meu și este sensibil la fricile legate de lipsuri. Lipsurile pot fi materiale (hrană, lucruri, bani) sau spirituale – ca iubirea și acceptarea. Și este vorba despre emoțiile situate în adâncime. Intrebările care m-ar putea ajuta să dezleg misterul ar putea fi: ce nu pot să diger și de ce? Care sunt fricile alea care mă paralizează? 

Am ajuns la ficat. Ficatul are rol în curățarea sângelui de toxine și excese și acumulează emoțiile alea nașpa și ura, furia. Iar mă întâlnesc cu lipsa bucuriei de a trăi din cauza unui maldăr se sentimente de vinovăție, de autocritică, de insuficiență. Ce îmi aduce mie bucurie și ce îmi provoacă ură? Unde dracu să caut bucuria de a trăi și cum să mă vindec de ură, furie, vinovăție? Dar ură? Pai eu nu urăsc pe nimeni. Ce căcat e și cu ura asta? Mă urăsc pe mine? Hm…

În cazul de față și de spate și de toate punctele cardinale, abia dacă pot să definesc întrebările. Dar să mai și găsesc răspunsurile, asta chiar îmi întrece toate puterile intelectuale dobândite până acum. Ce frici au explodat acum și cum să le domin eu pe ele și nu ele pe mine? Ce căcat de șaradă o mai fi și asta? 

În traducere liberă, atât de mult m-am stresat în viața asta legat de tot ceea ce generează acoperirea lipsurilor, acceptarea și iubirea celorlalți, adică de note, de bani, de aparențe, de succese și realizări încât uite ce gogornițe mi-am făcut în mine! Mi-am făcut cancer, bre!

Ah, da, acu mi-am dat seama că sunt mai bine de 10 ani de când nu am mai pus mâna pe un penson, pe chitară, patine în picioare, sanie sub fund și câte și mai câte…

Capitol băgăcios scris pe 30 iunie 2018.

M-aș simți vinovată dacă te-aș lăsa doar cu ce scrie din curțile medicinei alternative în care unii cred, alții nu, dar de care, la momentul acela, mă agățam cu toate degetele de la mâini și de la picioare.

Dacă ai să întrebi un medic de ce face lumea cancer, vei primi detalii despre factorul genetic, despre o celulă care face un clic și începe să se înmulțească necontrolat acolo unde găsește disponibilitate. Sau vulnerabilitate. 

După un domn doctor în medicină, David Servan-Schreiber, cancerul are patru… să le zicem stâlpi: nutriția, stresul, mișcarea și chimicalele. Adică: fii atent la ce și cât mănânci, gestionează-ți stresul, fă multă mișcare și evită chimicalele (inclusiv pe cele din substanțele de curățare și detergenți). Din cauza acestor patru stâlpi la care se adaugă și o fundație numită moștenirea, celula aia buclucașă face clic. Doamne, câte aș vrea să detaliez despre asta, dar sunt sigură că vei continua săpăturile în subiect dacă vei simți clicul. Caută în online despre nenea ăsta și vei găsi un documentar care durează cam o oră, face cât o carte și e pe pozitiv.

David Servan-Schreiber a murit și el din cauza unui cancer la creier. S-a declanșat în tinerețe, a recidivat, a făcut tratament și a continuat să trăiască cercetând, vorbind despre asta, iubind și făcând copii. A recidivat a doua oară, dar după ce a încărunțit și a reușit să ajungă la niște concluzii importante despre subiect. 

Mi-a rămas în minte o chestie pe care a spus-o într-un interviu: Mă simt mai fericit acum decât înainte să am cancer. De ce să ajungi sa faci cancer ca să îți dai seama de asta?

Și încă o idee de-a lui, și gata cu domnul Servan-Screiber: trebuie să devii partener în procesul de vindecare, nu doar sa aștepți, sa fii un spectator care așteaptă ca altcineva să se ocupe de sănătatea ta în locul tău.

Închei aici capitolul băgăcios, te las cu lecturarea a ce am scris eu atunci.

Bine – bine, ce-i de făcut acum?

Schimbăm. Schimbăm ACUM. Dar CE schimbăm, CU CE schimbăm și CUM schimbăm?

Creierul nostru este învățat, programat adică, să genereze anumite substanțe chimice cu ajutorul glandelor – astfel noi devenim ceea ce simțim și gândim. Când ești nervos sau stresat, gândești în consecință și generezi în corpul tău anumite substanțe ca adrenalina și cortizolul. Când simți furie, gândești furie, vorbești furios și faci prostii. Cu cât aceste stări sunt mai dese, ele devin un mod de a fi. Iar aceste substanțe se generează mai des. Organismul se învață cu ele și devine dependent la nivel celular.

Să ne imaginăm că ești o persoană foarte activă, mereu în alertă, mai curând serioasă și încruntată decât surâzătoare și veselă. Azi ai o zi în care ești bucuroasă și fericită. Corpul tău generează azi endorfine, moleculele fericirii. Hopa! Dar corpul începe să ceară cortizol și adrenalină, creează un stimul de lipsă, iar creierul trimite semnale. Și, când crezi că totul este bine și frumos, iată cum o știre de la radio – că se scumpește benzina, de exemplu – generează un val de gânduri că vai, vai!, se scumpesc iar toate, că ai factura aia de cinci mii de lei aproape de scadență, crește euro, crește chiria, crește rata, vin vremuri grele, etc. Astfel, misiunea este îndeplinită, cortizolul și adrenalina sunt generate, celulele își primesc hrana și ai reintrat în echilibru.

Faza interesantă apare atunci când vezi toate astea și vrei să schimbi. Adică iei decizia să nu te mai stresezi. Asta înseamnă un lucru extraordinar pentru că, de fapt, începi să creezi o nouă structură neuronală și emoțională (care, pentru a se forma complet, are nevoie de 28 de zile).

În primă fază te bușește râsul și ai o primă victorie. Dar corpul cere în continuare ceea ce este obișnuit să primească (putem, lejer, să dăm vina pe subconștient, ofcors). Cu cât nu-i dai cortizol și adrenalină și îi dai în schimb endorfine (care sunt moleculele fericirii), cu atât va cere mai tare! Ce? Cortizol și adrenalină! Și te trezești că te stresezi din ce în ce mai des și cu o intensitate din ce în ce mai mare. E ca la cei care se lasă de un drog – intră în fibrilație, e ca o neliniște care poate fi percepută și ca o durere fizică, ca o foame foarte mare.  De fapt este o foame a celulelor învățate cu aceste substanțe.

Este cumplit până scapi de acestea pentru că ai tendința de a reveni cu o și mai mare doză, pentru a suplimenta o eventuală lipsă. Asta se vede foarte bine și la cei care țin cure de slăbire – ups! Pentru că al tău corp a semnalat o lipsă și intră în alertă.

Noi avem un extraordinar program de conservare și supraviețuire care funcționează impecabil. Creierul spune cam așa: ai ales să mă hrănești cu cutare substanță, mulțumesc. Eu m-am conformat cu tot corpul și sistemul vegetativ la cum ai ales tu s-o fac. Acum de ce încerci să mă destabilizezi? Îmi transmiți semnale care nu se mai potrivesc și trebuie să lupt pentru a readuce echilibrul.

Am povestit aici despre întâmplarea în sine și puțin despre tâlcul a ceea ce noi numim cancer. Am ținut să explic, în linii foarte mari, faptul că un anumit tip de afecțiune fizică îți poate deschide ochii pentru a vedea un dezechilibru în viața ta. O incongruență între simțire, gândire și acțiune. Apoi, faptul că, gândind o schimbare, poate fi decisiv în procesul de vindecare! Eu cam așa ceva mi-am propus.

Habar-n-am ce-o să-mi iasă din toată treaba asta. Încă sunt în faza de diagnosticare, nu am început niciun fel de tratament, nu am fost operată. Dar mă ajută foarte mult să-mi înțeleg boala, să nu mă confund cu ea, să nu o urc pe un piedestal. Eu mi-am creat-o, deci întreaga responsabilitate pentru ceea ce trăiesc, îmi revine. 

Cam asta e ideea.

Revin în Capitolul 3 cu noutăți, dar și cu ceva absolut surprinzător legat de fricile noastre. Să ne auzim cu bine! 

*PET/CT – o investigație foarte complexă care, cu ajutorul unei substanțe de contrast, se descoperă toate formațiunile canceroase din corp, cu o foarte mare acuratețe. După investigație devii practic radioactiv. Spune și în foaia de protocol: ține-ți-vă departe de alți oameni cel puțin nu-știu-câte ore, evitați contactul fizic. În ziua cu pricina am ratat prima serbare a copiilor mei…