Ana are Mere. Paul are pere.
Dar bunicu’, ehe, bunicu’ era fan al prunelor din care făcea un suc cu multe grade la velnița din sat, unde se aduna o clacă de bărbați pentru vreo 3-4 zile și unde veneau mereu căruțele cu butoaie cu prune borhotite și lemne, și plecau înapoi cu valoroase damigene (sau butoiașele) pline ochi cu rachiu de-ți lua gura foc iar mintea scotea scântei cu dezlegare la limbile pe care mai apoi le înnoada de-ți venea să zici că în 3 zile s-a inventat o nouă limbă peltică combinată cu un mers sinusoidal & eliptic.
Noi, copiii, zumzăiam prin jurul lor, mai cu seamă că veneam cu femeile (cu bunica) care aduceau mămăligă și alte bucate înspre binele gâtlejlor și stomacelor greu încercate ale bărbaților care nu mai ajungeau pe-acasă. Veneau ca să arunce un ochi vigilent peste munca lor și să-i țiștuiască în caz de nevoie. Unele, mai pricepute, măsurau organoleptic truda bărbaților și se veseleau pe dată, bucuroase că vor avea rachiu bun pentru toate nunțile, parastasele, Craciunul și Paștile care urmau până la anu, pe vremea asta.
Poate, pentru o agendă cu idei pârguite erau potrivite merele, strugurii sau alte bunătăți tomnatice. Pentru prune, însă, am rămas cu o feblețe aparte și cu amintirile cele mai șugubețe de la velniță, de la borhotul puturos dar prevestitor de multă veselie și haz!
PS: bunicul meu era renumit în sat pentru meșteșugul obținerii unui rachiu curat, bun și tare. Se veselea si el, dar, până nu aducea toate damigenele acasă și nu le drămuia în hâj, nu se îmbăta. Abia după aceea, vreo două zile, știu că bunica îl lăsa în treaba lui. Știa că-l mai așteaptă și după asta și alte treburi importante, cu oile, cu vacile, cu truda și nădejdile lui. Cu gândul la tine, bunicule, am făcut agenda asta, cu idei pârguite. Ne revedem Sus, când o fi!
Bunicul meu avea un caietoi mare și ros în care însemna câte feuri de cireșe, câte deca de vin, câte butoaie cu prune, câte grade la rachiu, câte oi tunse și câte zile arvunite la oamenii cu care lucra, cot la cot, la câmp. Bunicul meu a fost un mare gospodar. De la el am văzut prima dată cum stă treaba cu însemnatul tuturor lucrurilor într-un loc.
Și tot de la el am mai auzit o zicere: când ochii se miră, mâinile se bucură! – asta ne-o zicea mai ales când eram îmbufnați de la câtă treabă avem de făcut.
Bine și foarte bine de știut despre agendă:
- are dimensiunile unui A5, ca să poată încăpea bine într-o geantă de umăr sau rucsăcel.
- coperta este cartonată. Adică din aceea groasă, care nici nu se îndoaie, nici nu se rupe. Eventual, se tocește, dar asta când va ajunge pe la ultimele pagini.
- despre pagini: sunt 170, albe, goale și de bună calitate. Ca să nu încurce nici la desen, nici la făcut origami. Nu știu de ce, dar liniile, pătrățelele și toate indicațiile dintr-o agendă sau jurnal nu fac decât să încurce (ca să nu zic că-mi jignesc, yacasa, inteligența).
- desigur că are semn de carte, din satin. Și încă unul, din carton, cu niște prostii scrise pe el. De aruncat!
Atenționări:
- știu, și cuțitul poate deveni o armă albă folosit nepotrivit, dar acesastă agendă chiar doare! Nu da cu ea peste părțile moi ale corpului pentru că poate lăsa urme.
- pentru mai mult de două exemplare din același model, printarea se face la cerere și poate dura până la 5 zile lucrătoare până la data expedierii.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.