Bavaria. La nemți, Bavaria (în germană Bayern, oficial Freistaat Bayern) este landul federal care se situează în partea de sud-est a Germaniei, cu capitala la München. Clar, regatul berii, cu sărbătoare dedicată și titluri onorifice.
Bavaria din Iași, care este un restaurant cu ștate vechi și cu dorințe noi de afirmare, a apelat la două servicii ale Yacasa pentru a se propia, cât de cât, de conceptul bavarez original. Două, din care a luat doar unul. Iar din ăla, unu, a făcut numai un sfert. Dar ce-a ieșit, se vede cu ochiul liber, încă de la intrare: 3 tablouri cu povești despe mici, bere și alte bunătăți pe care le mai fac ei acolo, că se cam pricep.
Primul concept a fost despre, cum altfel, BERE!
Berea-i frate cu neamțul și soră cu românul. Dar, nu chiar oricum, că și surorile, nu-s chiar toate, la fel. Așa că le-am acordat respectul cuvenit, astfel:
- berea la HALBĂ: cu fundul lătăreț, dorită de către bărbații hotărâți, care încă nu și-au primit leafa.
- berea la pahar WEISSBIER: concepută pentru bărbații cu multiple laturi feminine sau femei cu laturi bărbătești. Depinde de forma geometrică.
- berea la pahar SNIFTER: cu piciorul scurt și grosuț, pentru cei cucernici, dar trădători ai jurământului bahic.
- berea la DOZĂ: zisă și berea celui mereu pe fugă, urmărit de o hoardă (a se citi grămadă) de idei. Face spume doar la interior.
- berea la STICLĂ: dedicată celor scumpi la gură, largi la pungă și care țin la etichetă.
Și pentru că unde-i bere nu poți sta numai pe ud, că trebuie și niște acareturi mai solide, se trece la urrmătoarele concepte:
Al doilea concept: CÂRNAȚI vs MICI
Aici este surprins un dialog savuros, inspirat din cultura urbană, între cele două specii care au strămoș comun, dar acum nu-și mai aduc aminte de origini.
Cârnaț 1, grasul: Îi vezi pe ăia trei? (se referă la cei 3 Mici, care parcă ar fi niște iezi cucuieți dar usor perpeliți și dați prin muștar)
Cârnaț 2, lungul: Îhi! (atât s-a putut. că nici nu pre era loc.)
Cârnaț 1, grasul: Niște mici. Amatori.
Cârnaț 2, lungul: Trei maro și mititei. (slăbuță constatarea, aș spune.)
Cârnaț 1, grasul: Eu sigur fac cât doi! (probabil se referă la preț?…)
Cârnaț 2, lungul: Halal! Fără membrană pe ei! (n-ai cum să pui pe perete că-s în kuru gol!)
Cârnaț 1, grasul: Le-a sărit mștarul pe ei ca să nu rămână goi!
Cârnaț 2, lungul: Mda! (atât s-a putut. că nici nu pre era loc.)
Cârnaț 1, grasul: Ăștia se dau cu pâinea, ai văzut?
Cârnaț 2, lungul: Niște săraci… (discriminare! bullying!)
Cârnaț 1, grasul: Pe când noi… Noi ne lăfăim în fasole, cu gogonele! (astea erau pe spate, îndrăgostite și zemoase, deși ușor acre) Niște minimaliști! (ca și cum asta ar fi ceva rău).
Micul 1: Mici, da mulți! (conștiința colectivă)
Micul 2: Mulți și buuuni! (observați încrederea sănătoasă în propria valoare!)
Micul 3: Și invidiați! (evident, o observație pertinentă)
Niște cartofi prăjiți: Noi cu cine votăm?
Evident, am uitat ustoroiul, ciușca și piperul, dar a făcut-o inteționat, pentru că ardeam de nerăbdare să le dedic un concept doar lor. Data viitoare.
Al treilea concept: Drumul ȘNIȚELULUI
Mi s-a zis doar atât: musai, faci ceva și cu șnițel!
Desigur! Un tablou cu un șnițel care n-are nici măcar o formă de care să te poți lega acătărea, nici culoare, nici personalitate marcante. Cine-a mai văzut șnițel gol? Mereu ba cu cartofi, ba cu salata, ba în pâine. Ca și cum a avea mereu nevoie de gardă de corp.
Să mai zic de faptul că nici măcar nu e specific bavarez?
Unii spun că vine din Italia, cu o oprire consistentă prin Austria.
Italienii care mai fac câte o pauză de la pizza și paste, e posibil să-și mai amintească și de cotoletta alla Milanese, deși mi-e greu să cred că se vor putea abține să pună și niște roșii cu brânză alături.
După ce-au trecut Alpii cu o oprire prin Germania, bavarezii au zis Halt! răspicat. Nain cotoletta! Wir glauben an Schnitzel!
Dar un pic mai la Sud-Est, bucătăresele cele dolofane, cu șorțuri albe și galoși țapeni au prins ideea și s-au înbățoșat mau strașnic decât bavarezele: au preluat hălcile de carne, le-au bătut bine, le-au dat prin ou cu pesmet și le-au pus pe masa prinților și prințeselor spunând că iată ce ocazie minunată pentru a spori fala și mândria gastronomiei naționale cu, atenție, Wiener Schnitzel!
De-aici a mai fost doar un pas peste Carpați. Se pare că, la fiecare trecere de munți, denumirile bucatelor mai sufereau câte o adaptare. Așa ne-am trezit noi cu șnitelul, salata biof și câte și mai câte.
Ei, dar cum am putea noi să ignorăm influențele bizantine care, știm și recunoaștem, ne-au lăsat urme adânci peste tot? De la Constantinopol, alături de șalvari, sarmale și alte obiceiuri (pe care nu le comentăm de dragul unei povești pașnice), au venit spre noi niște idei foarte interesante despre ce se poate face cu fleicile de carne, în special de pasăre. Exclus porcul. Ei aveau ceva asemănător cu șnițelul care se numea katsu sau katleta. Cotletul, adaptat. Dar ei ce-au zis, oameni practici fiind? Şavurma yapalım! Așa că au băgat katleta în șaorma, ca să-i lase în pace pe vestici cu șnițelul lor, cu tot. În fine, nu știu ce-a fost în capul lor de-au renunțat așa ușor. Asta probabil s-a întâmplat după ce-au văzut cât e de muncă la toate cruciadele și haremurile de sub toate porțile și iatacurile, că de la atâtea intrigi și răzmerițe, nu mai era timp să treci katleta prin ou și pesmet înainte să-l mănânci cu mâna, băgat într-o azimă subțire împreună cu ce mai prindeai de pe la bucătărie.
Hai Prost, că deștepți ne-am mai făcut după drumul șnițelului!
